„Cel mai iubit dascăl al Caracalului” este părintele creatorului „Campioanei unei mari iubiri”!

Cel mai iubit dascăl al Caracalului

Publicat pe 4 Noiembrie 2025

Tiberius Domozină-Romanați

Din colecția Istoria României

Romania

2025

Campioanei unei mari iubiri

Petre Stroe s-a născut în comuna Stăvaru (actualul sat Stăvaru, comuna Urzica), judeţul Romanați. Şcoala primară o urmează în comuna natală, apoi liceul ,,Ioniţă Asan” în Caracal, unde devine unul dintre cei mai buni elevi ai liceului. În paralel cu facultatea de Filosofie şi Litere din Bucureşti, urmează şi cursurile Şcolii Normale Superioare din Bucureşti, instituţie de studii postuniversitare, unde intră primul din câteva sute de candidaţi. Devine licenţiat şi în Istorie. A fost unul dintre studenţii favoriţi ai profesorului Dumitru Caracostea, sub îndrumarea căruia urmează doctoratul şi care îi devine şi naș de cununie. A fost şeful Presei legionare în judeţul Romanați în timpul scurtei guvernări 1940-1941. A fost în paralel şi primar al comunei Dăbuleni şi director al Prefecturii Romanați. Suferă detenţie politică în trei rânduri şi este prigonit de Securitate, alături de familia sa, până la căderea regimului comunist. Face cunoştinţă cu închisorile româneşti încă din liceu, în perioada regimului carlist. La Dumbrăveni participă la înfiinţarea primei Frăţii de Cruce din localitate, din care mai făcea parte şi aromânul Spiru Zechiu. La liceul din Dumbrăveni sunt protejaţi de câţiva profesori, între care profesorul său de limba română, Ioan Domnariu. Între anii 1945-1948, Petre Stroe, este directorul şcolii din comuna Dioşti, Romanați. Devine apoi profesor al liceului ,,Ioniţă Asan” din Caracal şi al Liceului de fete din aceeaşi localitate.

TBC-ul contractat în temniţe îl obligă să îşi schimbe domiciliul în oraşul Breaza, în căutarea unui aer cât mai pur. La Breaza îşi continuă cariera didactică până la pensionare, la liceul ,,Aurel Vlaicu”. În monografia liceului ,,Ioniţă Asan” este descris ca fiind unul dintre cei mai titraţi profesori din istoria liceului, şi implicit a Romanațiului, alături de profesorii Ilie Constantinescu şi Crăciun Pătru. A fost membru de onoare al Societăţii de Ştiinţe Filologice din România şi preşedinte al filialei Breaza. A făcut parte din delegaţia României ce a participat la al 12-lea Congres Internaţional de lingvistică şi filologie romanică de la Londra, fapt ce îi crează numeroase neplăceri politice în ţară. Publică în multe periodice, almanahuri şi reviste, între care: ,,Romanațul”, ,,Făclia”, ,,Prietenia literară”, ,,Zorile Romanațiului”, ,,Revista Fundaţiilor Regale”, ,,Ramuri” etc. A scris în principal articole ştiinţifice şi monografii. A iubit foarte mult Caracalul şi elevii de aici, cu care a ţinut permanent legătura şi a fost la rândul său iubit de intelectualii Romanațiului. Mulţi dintre elevii săi caracaleni i-au călcat pe urme, ajungând profesori de limba româna sau scriitori. Primeşte de-a lungul vieţii numeroase dovezi de afecţiune din partea foştilor colegi, dar mai ales din partea foştilor elevi. Toate scrisorile sunt păstrate în arhiva sa, definitiv pierdută de fiul său. Unele sunt parţial salvate prin publicarea lor în autobiografia sa. Astfel, în anul 1975 o fostă elevă îi scria din Constanța:

,,Dragă Domnule profesor Petre Stroe V-am văzut săptămâna trecută la televizor. Sinceră să fiu, vedete de Televiziune nu ştiam că sunteţi, dar oricum, că aţi făcut lucruri deosebite şi cu totală dăruire în învăţământ, probabil că au aflat oficial şi cei din Caracal, care, fie vorba între noi, ştiau, dar se făceau că ignora, fiindu-le mai la îndemână. Acum, meritele Dumneavoastră sunt recunoscute şi elogiate pe plan naţional – prinos adus unei vieţi închinate celei mai frumoase profesiuni – apostolatului. Daţi-mi voie […] să-mi exprim întreaga recunoştinţă pentru dragul de carte, pe care ni l-aţi insuflat precum şi pentru minunatele călătorii literare şi spirituale pe care le-am făcut sub inspirata Dumneavoastră călăuzire.”

Invitaţi la un spectacol la Breaza, actorii Teatrului popular din Caracal în frunte cu Mișu Slătculescu îi scriu în album: ,,Noi, caracalenii, vă iubim!”

În revista ,,Memoria Oltului şi Romanaților” este descris la modul următor:

,,Fiu de ţărani, inteligent, iubindu-şi locurile şi oamenii dintre care a pornit, şi-a făcut un crez din datoria de a contribui activ la ridicarea prin cultură şi educaţie a poporului român. Indiferent de „vremuri”, Petre Stroe a fost un patriot, mândru de a fi român.”

Preocuparea pentru ridicarea nivelului cultural al ţăranilor l-a urmărit încă din perioada când era elev: „ca elev începând de prin clasa a III-a primară, citeam basme şi snoave ţăranilor la clăci iar ca student participam activ la şezătorile satului şi la cercurile culturale ale învăţătorilor”.

Căsătorindu-se apoi cu fiica unor învăţători din ,,satul-model” Dioşti, devine atras de proiectul şcolii sociologice româneşti a lui Dimitrie Gusti, de modernizare a satelor din ţara noastră. În această direcţie, Petre Stroe a absolvit în 1943 şi o şcoală de cadre pentru conducători de cămine culturale şi şcoli ţărăneşti, organizată de Fundaţia ,,Regele Mihai” pentru ridicarea prin cultură a ţăranului român. Între anii 1938-1940, în Dioşti, Petre Stroe înfiinţează din însărcinarea Ministerului Educaţiei Naţionale, Gimnaziul, al cărui director devine. Este numit şi director al Casei de Cultură din Dioşti. Aici pune bazele unui teatru sătesc şi ale unui cinematograf rural. La Dioşti se naşte singurul său copil, Corneliu Andrei, ce va ajunge peste ani preşedinte al clubului de fotbal Universitatea Craiova. Un studiu atent al memorialisticii legionare, dezvăluie faptul că printre legionari devenise un obicei a-și boteza copiii cu prenumele fondatorului Mișcării Legionare. ,,Corneliu” sau ,,Cornelia” sunt întâlnite frecvent la urmașii legionarilor, însă în cazul lui Petre Stroe este interesantă alăturarea celui de-al doilea prenume - ,,Andrei”, știut fiind faptul că, Corneliu Codreanu a fost asasinat în noaptea de Sf. Andrei. Corneliu Andrei Stroe este artizanul succeselor ,,Craiovei Maxima”, conducând clubul în perioada de vârf a fotbalului craiovean. În anul 1943, Petre Stroe este dat afară de către regimul antonescian de la Şcoala de ofiţeri de rezervă de la Câmpina şi trimis la Regimentul 19 Romanați ca sergent t.r. ,,serviciul auxiliar”. Din anul 1948, în urma desfiinţării Gimnaziului din Dioşti, se mută ca profesor la Caracal, unde îşi va desfăşura activitatea profesională la liceul ,,Ioniţă Asan” timp de 10 ani, până la următoarea arestare politică. În această perioadă înfiinţează la Caracal cenaclul literar ,,Cezar Petrescu”, transformat ulterior în cenaclul literar ,,Haralamb Lecca”, în prezent cenaclul ,,Radu Şerban” al Casei de Cultură. În întreaga sa carieră de dascăl sub toate regimurile politice încearcă să impună colegilor alături de care realiza manuale şcolare, necesitatea educării în spirit patriotic a elevilor. Rămâne memorabil şi atât de sugestiv pentru situaţia politică a ţării, episodul cu profesorul Stroe care, de pe patul spitalului dictează şefilor locali ai Miliţiei şi Securităţii posibilele subiecte de la Bacalaureatul pe care aceştia se pregăteau să îl susţină:

,,Bolnav. Blocaj de rinichi. Nu am linişte. Căpitanul Herche, şeful miliţiei şi maiorul Călărășanu, de la Securitate stau lângă mine şi eu din pat le dictez presupusele subiecte pentru examenul de bacalaureat. Îi avusesem elevi la seral.”

Deoarece reuşise accederea în învăţământul universitar, ca lector la Universitatea din Timişoara, Securitatea intervine şi este înlăturat din învăţământ, iar anul următor este arestat la miezul nopţii de către cei doi foşti elevi de la seral, însoţiţi de alţi 20 de securişti.

Este un scenariu pentru un film de Oscar acesta cu fostul fruntaş legionar, în fața patului de boală al căruia stau drepţi un căpitan şi un maior de Miliţie şi Securitate şi îşi notează regulamentar posibile subiecte, pentru a nu se face de râs la examenul de Bacalaureat, după ce făcuseră liceul la seral. Cum ajunge cineva maior fără liceu, numai un regim comunist poate ştii, căci doar în comunism ministrul şi preşedintele de republică au educaţie câte 4 clase. Ei, şefii locali ai instituţiilor de represiune ce îi anulează lui Petre Stroe toate examenele din învăţământ, trecute de pe prima poziţie mereu şi îl retrogradează de la lector universitar la şomer. Tot ei, văzându-se cu sacii în căruţă, îl arestează apoi pe profesor şi îl ţin în închisoare timp de 3 ani, îmbrăcat în aceeaşi cămaşă. Nici familia nu i-o uită. Îi trimit, în acelaşi timp, tatăl în lagăr, soţia la spitalul de nebuni şi copilul ca muncitor în fabrică, după ce îl alungă din şcoli:

„Prin decizia nr. 355/1958 a comitetului executiv al Sfatului popular raional Caracal de pe data de 5 noiembrie 1958 mi s-a desfăcut contractul de muncă, după ce fusesem numit lector la Universitatea din Timişoara. [....] Cu toate acestea, în noaptea de 29 iunie 1959, onomastica mea (era ziua de Sf. Petru – n.n.), la orele 24, am fost arestat, legându-mă la ochi şi târându-mă în noaptea neagră. Trei ani de zile am îndurat chinurile torţionare ale U.M. 0123116 (din Craiova –n.n.)”.

,,După ieşirea din puşcărie, acasă am găsit dezastru. Copilul, muncitor necalificat la Electroputere la Craiova. Norocul că era, un bun elev şi un talent sportiv. Câştigase campionatul la atletism. Soţia era bolnavă. Stătuse prin spitalele de psihiatrie. Tata, cu casa făcută praf, abia venise de la Periprava, din Deltă, unde fusese condamnat, arestat şi trimis să taie stuf.”

În interbelic, Petre Stroe este un elev excepţional, promovează uneori câte doi ani şcolari în unul singur, iar atunci când lipseşte de la cursuri câte un semestru din motive medicale, reuşeşte să termine anul şcolar tot pe locul întâi. În anul 1936 susţine examenul de bacalaureat la Sibiu, unde se clasează pe locul I dintre cei 75 de candidaţi promovaţi. În ziarul ,,Oglinda Romanațiului” este descris la superlativ de către un fost coleg ardelean:

„Ce om extraordinar, domnule, ce enciclopedie literară! A apărut meteoric la liceul de la Dumbrăveni de lângă Mediaş, mutat, se pare, pentru ideile sale care nu conveneau potentaţilor vremii. La scurtă vreme după sosire am dat teza la limba română, profesorul cerându-ne să scriem despre dragostea oglindită în poezia lui Mihai Eminescu. S-a scurs o perioadă de 7-8 zile şi ne-a adus lucrările. Le-a distribuit fiecăruia, mai puţin pe cea a lui Petre Stroe.

-Domnule Stroe, i se adresează dascălul, îmi pare rău dar vă suspectez de fraudă. Nu pot să cred că un elev poate să scrie 18 pagini cu citate şi versuri eminesciene, cu o concepţie filosofică aproape proprie despre poetul neamului. Am rugămintea să iei loc în prima bancă şi să reiei redactarea temei dată la teză. Petre Stroe şi-a luat locul în bancă arborând un zâmbet uşor ironic şi s-a aşezat pe scris. La sfârşitul orei umpluse fix 18 pagini de caiet cu majoritatea citatelor şi ideilor din prima teză, dar şi cu altele noi şi mai ales scrisese totul cu aceiaşi ortografie corectă şi caligrafie inconfundabilă!”

Tot în anul 1936 intra primul la Facultatea de Filosofie şi Litere din Bucureşti, absolvită cu o teză de licenţă ce trata subiectul ,,Titu Maiorescu – critic literar”. În perioada studenţiei este remarcat de profesorul Dumitru Caracostea, şeful catedrei de Istoria literaturii române şi folclor, ce îl numeşte bibliotecar al catedrei. Pentru tânărul student Petre Stroe urmează ani de cercetare, biblioteca satisfăcându-i toate cerinţele la care visase. Se înscrie la cursurile de doctorat la acelaşi profesor Caracostea, dar nu îşi poate susţine lucrarea de doctorat, deoarece în urma evenimentelor de la 23 august 1944 este arestat şi internat în lagărul de la Caracal. În noul regim comunist nu va mai putea susţine niciodată lucrarea finală de doctorat şi, mai mult, îi vor fi anulate toate examenele susţinute până atunci în învăţământul românesc. Petre Stroe ajunge şi ţinta infamiei camarilei antonesciene, fiind acuzat de legături cu comuniştii. În realitate, în timpul guvernării legionare, acesta le propune comuniştilor din lagărul Caracal să îşi reconsidere poziţia ateistă asupra lumii şi să se integreze în cadrul societăţii romaneşti. Chestiunea făcea parte din programul Mişcării Legionare ce viza desfiinţarea tuturor închisorilor politice. Fie prin convingerea deţinuţilor români de a înceta propaganda comunistă, fie prin expulzarea în ţările lor a celor străini. În acest sens, o delegaţie legionară formată din foşti deţinuţi politici legionari şi rude ale martirilor legionari, i-a prezentat generalului Antonescu un memoriu prin care cereau desfiinţarea tuturor închisorilor politice din ţară şi transformarea închisorii Râmnicu-Sărat în muzeu al suferinţelor legionare. Din delegaţie făceau parte medicul Şerban Milcoveanu şi Elena Codreanu. Replica primită de la Antonescu a fost o ruşine şi un şoc pentru membrii delegaţiei, care au plecat de la Preşedinţie împleticindu-se şi susţinându-se reciproc. Antonescu nu voia să desfiinţeze închisorile politice, dimpotrivă, plănuia să le umple cu legionari. Episodul de la Caracal este redat în mod tendenţios în calomnioasa lucrare, intitulata ,,Pe marginea prăpastiei”:

,,În ziua de 16 decembrie 1940, fostul prefect al judeţului Romanați, Liber Târnoveanu, însoţit de directorul presei şi propagandei legionare, un tânăr cu numele Stroe, având aprobarea Ministerului Afacerilor Interne, au vizitat lagărul de internare Caracal şi au cerut comandantului lagărului să li se prezinte şefii comunişti: Constantinescu-Iași, Mihail Gh. Bujor, şi Ilie Cristea, cu care au stat de vorbă în prezenţa căpitanului Iordachescu, ajutorul comand. al lagărului. Discuţia ce a urmat, dusă mai mult de tânărul Stroe, a fost asupra ideologiei legionare şi comuniste, arătându-se că amândouă se aseamănă, cu o singură deosebire că mişcarea comunistă se bazează pe ateism. Ar fi momentul ca mişcarea comunistă să-şi revizuiască vederile, căci legionarii înţeleg să mobilizeze toate capacităţile intelectuale şi să se unească, mai ales că peste 20 000 de muncitori de la atelierele Griviţa, S.T.B. şi Malaxa au trecut de partea lor. Ar fi timpul ca şi ei să treacă la legionari. Legionarul Stroe a propus lui Constantinescu-Iași să ţină o conferinţă în Caracal, însă acesta i-a răspuns că, atunci când va fi liber, va reflecta dacă este sau nu cazul să accepte propunerea”.

Este arestat ultima oară la 29 iunie 1959 pentru trei ani de zile, administrativ, şi eliberat la 29 iunie 1962. Vestea arestării produce o puternică impresie foştilor elevi, ce se pregăteau să susţină examenele de Bacalaureat. În noaptea arestării, soţia sa suferă un şoc ce va conduce în timp la pensionarea acesteia pe caz de boală. După eliberarea din închisoare îşi găseşte cu greu un post la şcoala din Negreşti, lângă Vaslui, doar după ce cu foarte mare dificultate reuşeşte să obţină o audienţă la ministrul Învăţământului. Însă, TBC-ul pulmonar contractat în închisoare îl forţează să se mute în localitatea Breaza din Prahova, vestită pentru aerul cu calităţi terapeutice. Transferul la Breaza îi este însă anulat, postul fiind oferit soţiei unui ofiţer, iar Petre Stroe este mutat la Comarnic, localitate cu un aer puternic poluat de fabrica de ciment. Aici, deşi avea 20 de ani vechime în învăţământ, este obligat să dea pentru a treia oară în carieră examenul de definitivat la limba romană, pe care, ca de obicei, îl trece primul cu nota 9,83: ,,Am dat toate examenele de profesor de două ori – nu am căzut, ci le-am luat cu brio, - fiindcă în 1959 eram internat în penitenciar şi, când am ieşit, mi s-au anulat toate examenele pe care le dădusem, socotindu-mă profesor suplinitor.” La Comarnic îl reîntâlneşte pe poetul interbelic Simion Stolnicu, ce îşi ascunsese adevărata identitate de frica Securităţii. Petre Stroe îi salvase viaţa în timpul războiului, cu ajutorul profesorului Dumitru Caracostea. Simion Stolnicu fusese trimis în linia întâi ca simplu soldat de regimul antonescian, de unde bolnav, este scos de Petre Stroe, care a reuşit să îi aranjeze un post la Teatrul Naţional din Odesa. După 1989, tot prin stăruinţa lui Petre Stroe, liceul din Comarnic va purta numele ,,Simion Stolnicu”. După patru ani de contestaţii, reuşeşte să revină la Breaza în 1968, unde avea şi locuinţa personală din anul 1965. În 1970 înfiinţează Universitatea populară de pe lângă Casa de Cultură din Breaza, al cărei rector devine. În iunie 1972 i se acordă în sfârşit gradul I în învăţământ, pe care îl obţinuse de fapt în 1943. Cu acest prilej va nota amar în memoriile sale: „Am ajuns să am în anul 1972, ceea ce am avut în 1943. Aproape 30 ani...” Tot la Breaza, Securitatea falsifica notele din catalogul liceului la clasa profesorului Stroe, în încercarea de a îl concedia. În scandalul creat se constată că notele fuseseră trecute din nepricepere într-o rubrică neutră şi profesorul nu poate fi sancţionat disciplinar. Apoi, notele dispar ca prin minune din catalog. Între anii 1974-1978, prin intrigile Securităţii au loc o serie de reclamaţii ale unor colegi, invidioşi pe realizările profesorului, care doreau să îl înlocuiască la catedră şi la conducerea filialei Societăţii de Ştiinţe Filologice. În decembrie 1976 nota în jurnal: ,,Sunt extrem de obosit. Forţele obscure mă sâcâie. Dar nu mă las. Continui munca. Cu orice risc. Care-mi va fi soarta? Mare-i Dumnezeu! Cu EL înainte!”

Au loc percheziţii la locuinţa sa, ce durau şi 8 ore, anchete dure ce îi distrug sănătatea şi determină pensionarea sa precipitată. În aprilie 1974, în urma unei asemenea anchete a Securităţii este internat la Sanatoriul din Predeal după ce leşinase la şcoală în timpul Olimpiadei. În anul 1978, este judecat în Casa de Cultură din Breaza de către o adunare de peste 100 de persoane. Mascarada, organizată de Securitate, îl determină pe profesor să ceară pensionarea. Legat de eveniment va nota în jurnalul său: „Directorul Liceului „Aurel Vlaicu”, A.S. și directorul Școlii ajutătoare, M.C. mă acuză. Și alți „prieteni”. La prezidiu: Delegatul M.I., Șeful SEC. din județul Ploiești, șeful SEC. din Câmpina și din Breaza, secretarul cu propaganda P.C.R. din Breaza etc. Atmosferă de teroare. Mă acuză că în prezent aș fi spion anglo-american (subl. G.S.) și că de aceea aș vrea să merg la Londra, unde cerusem să plec de 7 ani de zile. A doua zi am cerut ieșirea la pensie”. În 1981 primeşte în mod neaşteptat vizita ministrului de externe al României, Ştefan Andrei, fost elev al său. În urma acestei vizite se aprobă deplasarea la Londra la Congresul de Filologie, unde fusese invitat de profesorul universitar Dennis Deletant şi Walker, rectorul Universităţii din Londra. La întoarcerea din turneul european sunt reluate şicanele Securităţii, ce îi trimit acasă un locotenent colonel, sub pretextul unor probleme cu paşaportul. Publică în revista ,,Ramuri” un articol intitulat: ,,Cinci minute... cu Dennis Deletant, lector de limba română la Universitatea din Londra”, dar constată că trei sferturi din articol îi sunt cenzurate. În 1985, la Breaza, poetul Adrian Păunescu este oaspete în casa lui Petre Stroe şi, aflând de la soţia acestuia detalii din viaţa zbuciumată a profesorului şi văzând cămaşa cu zeci de petece şi pete de sânge pe care profesorul o purtase timp de trei ani în închisoare, este atât de impresionat încât îi dedică lui Petre Stroe nuvela ,,Cămaşa” în care personajul lui Petre Stroe se numeşte Pavel Aloe. După 1989, profesorul înfiinţează Fundaţia Culturală ,,Ion Manolescu”, al cărei preşedinte devine, iar în anul 1994 fundaţia semnează un acord cu organizaţia similară ,,New Forest Friends of Romania” din Southampton – Anglia, pentru promovarea valorilor culturale, ştiinţifice şi artistice ale membrilor celor două organizaţii. După trecerea la Domnul a profesorului Petre Stroe în anul 1998, luna august, (la 4 ani după soţia sa) vila sa din Breaza cu toate lucrurile a fost vândută de fiul său, Corneliu Andrei Stroe, unui îmbogăţit al momentului ce se mutase din Arad. Acesta a aruncat toată biblioteca profesorului, ce cuprindea şi arhiva profesorului Dumitru Caracostea. Doar câteva cărţi ce fuseseră aruncate peste gard în curtea liceului, au fost salvate de un dascăl, fost elev al strălucitului profesor Stroe. Şi ca răzbunarea celor ce l-au hăitut toată viaţa să fie completă, mormintele soţilor Stroe au fost vândute de preotul paroh sub pretext că nu sunt îngrijite. Fiul profesorului, născut în 1943, a decedat şi el în 2014. Opera şi activitatea celui care a fost cel mai iubit dascăl al Caracalului sunt astăzi cvasi-necunoscute. Interesant este faptul că fiul său este cetăţean de onoare al Caracalului, deşi nu şi-a desfăşurat activitatea aici, în schimb tatăl, ce a educat generaţii de caracaleni, nu. La Breaza, Petre Stroe nu a existat vreodată, având în vedere că nu mai exista nici mormântul său, ca loc de reculegere şi preţuire a vieţii sale dedicate instruirii generaţiilor de elevi şi ridicării păturii ţărăneşti prin cultură...